
Alle muntagne
Ferrigne ed aute mie muntagne magne,
vue lu sapite si dicu minzogne,
ca' fustive le mie prime cumpagne
quandu pistuniai vurpi e milogne!
Miegliu gliri 'ntra cupe de castagne
- o appriessu de li puorci ccu' le vrogne -
ca stare alla cita' 'ntra le magagne,
li cumbiegni, le tigne e lle vrigogne!
Belle muntagne, ve circu perdugnu
ppe' l'abbandugnu forzatu e amarignu!
'nsignu a mie spise e nun me 'ngrignu: sugnu
e riestu cugnu de lu vuostru lignu.
'St' Urtimi Accuordi io mo' ve mandu e dugnu
- 'nsignu d'amure e dde ricuordu 'mpignu -
custrittu, fuozi 'ngratu, e mi 'nd'addugnu,
e' fele l'abbandugnu mio amarignu.
Ppe' lla vecchjzza cane, chi gia' 'ncigna,
'stu core diventau siettu siccagnu:
e nun ce alligna mancu la gramigna
e sangu cchiu' nu' schiccia, si lu sagnu,
jettuni 'un caccia, cumu sicca vigna,
e lla Musa 'un accurre allu sue lagnu...
datime - all'umbra de castagna o pigna -
muntagne belle mie, luocu scusagnu!
- Michele Pane -
(Dialetto di Adami/Decollatura)
Nessun commento:
Posta un commento